Introducere

Biserica este prezentatã în Sfânta Scriptura ca trup al lui Hristos si plenitudine de viata a Duhului Sfânt (Efes. 1, 23). Hristos Mântuitorul a dat Bisericii Sale posibilitatea si mijloacele necesare pentru a face vizibila lucrarea de împartasire a mântuirii realizate de El pentru întreg neamul omenesc, prin Întruparea, Patimile, Jertfa de pe Cruce si Învierea Sa din morti. Sfintele Taine sunt semnele vizibile prin care se comunicã, în Biserica, harul dumnezeiesc care îndrepteaza si sfinteste pe oameni si îi uneste tot mai strâns cu Hristos.
Sãvârsitorul; semnificatie; temeiuri biblice
Taina Botezului, prima dintre cele sapte Sfinte Taine, este Taina în care prin întreita cufundare în apa în numele Sfintei Treimi, cel care se boteaza este curatit de pacatul stramosesc si de toate pacatele facute pâna la Botez, se naste la o viata noua, spirituala, în Hristos si devine membru al Bisericii, Trupul tainic al Domnului. Savârsitorul acestei Taine este preotul sau episcopul dar, în caz de necesitate, când viata celui care urmeaza sa primeasca Botezul este în pericol, ea poate fi savârsita de oricare membru al Bisericii. Botezul este întâia dintre Tainele Bisericii, numit „usa” prin care omul intra în Biserica, pentru ca apoi sa primeasca deplin harul lui Dumnezeu prin alte doua Sfinte Taine: Mirungerea si Împartasania. Aceste trei Taine sunt numite si „Taine de initiere”.
Cercetând Sfânta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, gasim felurite numiri ale Botezului, cu referire fie la partea vazuta, fie la partea nevazuta, fie la amândoua împreuna.
Astfel, dupa partea vazuta, Botezul este numit baie, izvor sfânt, apa.
Dupa partea nevazuta: luminare, Taina luminarii, harisma, curatire, sfintire, renastere în Dumnezeu, nastere spirituala, sigiliul lui Hristos, sigiliul credintei, pecete sfânta, moarte a pacatelor, iertarea pacatelor.
Iar dupa partea vazuta si cea nevazuta împreuna, Botezul este numit: baie tainica, baie mântuitoare, baia pocaintei si a cunostintei, baia renasterii, baia vietii, apa vietii vesnice, Taina apei, Taina renasterii noastre.
În Vechiul Testament, Botezul a fost prefigurat prin circumciziunea fiilor lui Israel, ca semn al legamântului lor cu Dumnezeu (Deut. 30,6; Col. 2, 11; Rom. 2, 28-29). Botezul lui Ioan, de asemenea, preînchipuie botezul crestin, fiind totodata, un ritual pregatitor pentru primirea lui Mesia de catre evrei si adeverirea lui fata de lume (Matei 3, 11). Desi era de la Dumnezeu (Ioan 1,33; Luca 3, 2-3) si era savârsit prin cufundare în apa, botezul lui Ioan era totusi inferior celui crestin prin faptul ca nu se conferea prin el harul dumnezeiesc.
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mântuitorul, dar nu pentru ca El ar fi avut nevoie de curatire de pacate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a împlini Legea si a scoate în evidenta importan?a si lucrarea Botezului. Explicatia ne-o da Sf. Ioan prin cuvintele: „Acela va va boteza cu Duh Sfânt si cu foc”. Duhul Sfânt a fost trimis de Mântuitorul peste apostoli la Cincizecime (Fapte 2, 1-4) si apoi acestia, îmbracati fiind cu toata puterea Duhului, au început sa boteze cu apa si cu Duh Sfânt imediat dupa Pogorâre, când au fost botezati „ca la trei mii de suflete” (Fapte 2, 41).
Sfânta Taina a Botezului a fost instituita de Mântuitorul însusi, dupa Înviere, prin trimiterea apostolilor la propovaduire: „Mergând, învatati toate neamurile, botezându-le în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh” (Matei 28, 19); „Mergeti în toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi.” (Marcu, 16, 15-16). Aceste cuvinte ale Mântuitorului scot în evidenta necesitatea Botezului pentru toti oamenii, în toate timpurile, pentru a dobândi mântuirea.
Teologie
În strânsa legatura cu necesitatea botezului stau efectele sau roadele acestuia. Pe lânga curatirea de pacatul stramosesc si de pacatele personale, în cazul persoanelor mature (Fapte 2, 38), harul primit prin Botez imprima în cel botezat chipul lui Hristos. Botezul sterge vina si pedeapsa pentru pacat, dar nu si urmarile pacatului stramosesc, cum sunt înclinarea spre rau si suferinta.
Chipul lui Hristos, imprimat în fiinta noastra de harul botezului, înseamna nasterea la o viata noua si înnoire, subliniate de Sf. Ap. Pavel: „Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbracat” (Gal 3, 27); „baia nasterii celei de a doua si prin înnoirea Duhului Sfânt.” (Tit, 3, 5). Cel renascut prin botez devine fiu al lui Dumnezeu si madular al trupului tainic al lui Hristos care este Biserica.
Învatatura Bisericii Ortodoxe prezinta botezul ca fiind absolut necesar pentru a dobândi mântuirea. Acest lucru este sustinut prin cuvintele Sfintei Scripturi care prezinta pacatul stramosesc cu consecintele sale ca pe o realitate ce se transmite tuturor urmasilor lui Adam (Rom 5, 14; I Cor 15, 22). Din robia pacatului stramosesc omul poate fi eliberat doar prin Taina Botezului, ale carei efecte asupra lui îi confera posibilitatea de a intra în împaratia cerurilor: „De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre în împaratia lui Dumnezeu. Ce este nascut din trup, trup este; si ce este nascut din Duh, duh este” (Ioan 3, 5-6).
Universalitatea consecintelor pacatului stramosesc este argumentul pe care sprijina necesitatea Botezului si în cazul copiilor. Trimitând pe apostoli la propovaduire, Mântuitorul Hristos le spune sa-i boteze pe toti cei care vor crede în El. Desigur ca marturisirea credintei poate fi facuta doar de o persoana matura si de aceea, Mântuitorul se refera la adulti atunci când se refera la cei care vor crede. Acest lucru însa nu exclude necesitatea botezului pentru copii. Cercetând Sfânta Scriptura vom gasi multe locuri care vorbesc despre botezarea de catre apostoli a celor ce au crezut în Mântuitorul. Apostolii au botezat familii întregi, care, negresit, aveau copii: temnicerul din Filipi, auzind cuvântul lui Dumnezeu din gura lui Pavel si Sila, s-a botezat el si toti ai lui (Fapte 16, 33); Lidia, auzind cuvântul lui Dumnezeu, s-a botezat ea si casa ei (Fapte 16, 15); Sf. Ap. Pavel a botezat casa lui Stefana (I Cor 1, 16); si nu în ultimul rând, între cele trei mii de suflete botezate la Cincizecime cu siguranta ca erau si copii. Sfintii Parinti au sustinut si ei necesitatea botezului si în cazul copiilor: Origen spune ca Biserica a primit de la apostoli traditia de a boteza copiii, iar canonul 110 al Sinodului de la Cartagina, anatematizeaza pe cei ce resping necesitatea botezului copiilor.
În mod indirect, Mântuitorul însusi, a sugerat ca si copiii au nevoie de botez, când a spus apostolilor care încercau sa-i opreasca pe cei ce veneau cu copii la El: „Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este împaratia cerurilor” (Matei 19, 14).
Refuzul de a boteza copiii pe motiv ca nu pot marturisi credinta în Hristos si Biserica Sa nu este întemeiat. Credinta lor este marturisita de nasii care îi aduc la Biserica pentru a fi botezati. Acest lucru este bazat pe faptul ca Dumnezeu mântuieste pe unii pentru credinta altora: Hristos vindeca pe sluga sutasului din Capernaum pentru credinta stapânului sau (Matei 8, 5-13); vindeca pe fiica femeii cananeence pentru credinta mamei ei (Matei 15, 22-28); pe fiul lunatic pentru credinta tatalui sau (Matei 17, 14-18).
Taina Botezului se administreaza fiecarui credincios o singura data în viata. Aceasta realitate reiese din faptul ca taina a fost instituita pentru iertarea pacatului stramosesc, si odata iertat, acest pacat nefiind repetat, nici botezul nu se mai repeta. Sf. Ap. Pavel este categoric în aceasta privinta: „un Domn, o credinta, un botez” (Efes 4, 5). Acest lucru este valabil doar în cazul celor care au fost botezati în numele Sfintei Treimi prin întreita afundare în apa.

Slujba Tainei Botezului

Preotul îmbraca vesminte luminate si se aprind lumânari în sfesnice, pentru ca Botezul este slujba luminarii, adica a trecerii catehumenului din împaratia întunericului si a pacatului în cea a virtutii si a luminii.
Materia Botezului este apa. Întrebuintam apa ca materie a Botezului, pentru ca ea este elementul natural cel mai des folosit pentru curatenia trupeasca si prin urmare simbolul cel mai potrivit al curatirii spirituale sau sufletesti, pe care o capatam prin botez; ea astâmpara setea, reînnoind deci fortele trupului nostru si sustinând viata, asa cum Botezul regenereaza sufletul si aduce mântuirea.
Vasul cu apa pentru Botez (colimvitra, cristelnita sau crestinatoarea, cum i se spune în unele parti) închipuieste pe de o parte apa Iordanului, în care Domnul a fost botezat de catre Sfântul Ioan Botezatorul, iar pe de alta, mormântul în care a fost îngropat Mântuitorul.
Cea dintâi parte a slujbei botezului propriu-zis este sfintirea apei. Ea este precedatã de exorcizare (suflare) si prin invocarea Sfântului Duh, însotita de binecuvântarea cu semnul Sfintei Cruci. Unele documente vechi ne dau si texte ale rugaciunilor folosite odinioara în acest scop, iar rugaciunea întrebuintata astazi în rânduiala Botezului din ritul ortodox este atribuita în general Sfântului Sofronie al Ierusalimului. Întrebuintarea apei nesfintite nu este permisa decât în cazul exceptional al Botezului de necesitate.
Fiind sfintita si plina de darul Sfântului Duh, apa întrebuintata la Botez nu se arunca oriunde, ci se toarna în loc curat, unde sa nu fie pângarita sau calcata cu picioarele.
Untdelemnul binecuvântat, cu care preotul unge partile principale ale trupului catehumenului, înainte de Botez, se numeste untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 si Evrei 1, 9), untdelemnul catehumenilor sau al mântuirii. El este binecuvântat fie atunci, prin rugaciunea speciala înscrisa la locul respectiv în Molitfelnic, fie dinainte. Din el se toarna în apa Botezului, înainte de ungere, câteva picaturi în forma de cruce, pentru ca untdelemnul binecuvântat este simbolul vazut al darului Sfântului Duh, Care s-a pogorât în apa Botezului la sfin?irea ei.
Actul cel mai important al slujbei Botezului este întreita afundare a pruncului, de catre preot, în apa sfinita din cristelnita, cu formula sacramentala : «Boteaza-se robul (sau roaba) lui Dumnezeu… X», etc. Aceasta întreita afundare pe de o parte arata ca temeiul credin?ei noastre este Sfânta Treime, iar pe de alta închipuieste cele trei zile cât a stat Domnul în mormânt (Matei 12, 40); prin afundarea în apa închipuim moartea noastra pentru viata în pacat de pâna acum si îngroparea noastra împreuna cu Hristos, iar prin iesirea (scoaterea) din apa închipuim învierea noastra împreuna cu El, pentru viata cea noua, în Hristos. Prin Botez, spalându-ni-se pacatele, ne facem astfel partasi mortii si învierii lui Hristos, intram intr-o viata noua, suntem morti pentru pacat si viem pentru Dumnezeu, precum subliniaza Sfântul Apostol Pavel (Rom. 6, 3—11 si Col. 2, 12 si 3, 3). Fiecare cre?tin de curând botezat devine de fapt un hristofor si poate spune, cu Sfântul Apostol Pavel : «M-am rastignit împreuna cu Hristos si nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste întru mine» (Gal. 2, 20).
e) Haina alba, cu care noul crestin e îmbracat îndata dupa Botez, închipuie vesmântul luminat si nestricacios al celor spalati si curatiti de pacate, pe care l-a vazut mai dinainte Psalmistul, când spunea: «Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vârtos decât zapada ma voi albi» (Ps. 50, 8); ea are însa si o semnifica?ie eshatologica, simbolizând lumina slavei si a nestricaciunii de care se vor bucura dreptii în viata viitoare.
Lumânarea care se da nasului simbolizeaza lumina interioarã a harului împartasit prin Botez si preînchipuie candela faptelor bune cu care noul botezat va întâmpina pe Mirele ceresc, ca si fecioarele cele în?elepte din pilda evanghelica. Botezul este socotit ca o trecere a noastra din lumea întunericului, unde stapâneste diavolul, în împaratia luminii, unde domneste Hristos, Cel ce este «lumina vietii» (Ioan 8, 12), si «lumineaza pe tot omul care vine în lume» (Ioan 1, 9). De aci înainte cei botezati «sunt toti fii ai luminii si fii ai zilei, nu mai sunt ai noptii, nici ai întunericului (I Tes. 5, 5).
Urmeaza ungerea cu Sfântul si Marele Mir, care constituie miezul celei de a doua sfinte taine. Ce este Sfântul Mir ? Este untdelemn curat, de masline, amestecat cu multe si felurite aromate (mirodenii), pregatit cu o rânduiala solemna în primele trei zile din Saptamâna Patimilor si sfintit de catre Sfântul Sinod în joia aceleiasi saptamâni, la Liturghia Sfântului Vasile, fiind apoi împartit episcopiilor si tuturor bisericilor. Prin sfintire, el devine nu un simplu simbol sau o imagine, ci un vehicul purtator al energiilor Sfântului Duh, pe care le contine în chip real.
Prin multimea mirodeniilor din care e facut, Sfântul si Marele Mir arata tocmai multimea si felurimea darurilor si a puterilor Sfântului Duh, care pune în lucrare diferitele virtuti crestine. El închipuie si pe Hristos însusi, cãci despre Acesta a zis Solomon : «Mir varsat este numele tau» (Cânt. Cânt. 1, 2). De aceea, el este folosit si la sfintirea bisericilor si a antimiselor, ca izvor de sfintire.
Ungerea cu Sfântul Mir a noului botezat este deci semnul vazut al împartasirii lui reale din darurile Sfântului Duh, Acesta din urmã pogorându-se, în chip vazut, mai întâi asupra Mântuitorului (ca un porumbel) la Botez si apoi asupra Sfintilor Apostoli (în chip de limbi de foc) la Cincizecime si care acum ni se da si noua, dupa Botez, sub chipul vazut al Sfântului Mir. Este «armatura Sfântului Duh», cum zice Sfântul Chiril al Ierusalimului. Asadar, dupa ce, prin Botez, am retrait moartea si învierea lui Hristos, prin Sfântul Mir primim si Darurile Cincizecimii. De aceea, întrucât Sfântul Duh S-a pogorât asupra Mântuitorului îndata dupa Botezul Acestuia în Iordan, tot a?a si ungerea noastra cu Sfântul Mir trebuie facuta îndata dupa Botez, iar nu amânata peste ani, cum fac romano-catolicii (caci se poate întâmpla ca cei nemiruiti sa moara între timp, lipsiti de aceasta taina importantã).
Sfântul Mir fiind totodata si semnul si pecetea lui Hristos, prin ungerea cu el noul botezat devine crestin adevarat si deplin, un nou Hristos, adica uns al Domnului; ungerea, facuta în semnul Sfintei Cruci, este deci o pecetluire a membrilor Bisericii lui Hristos, semnul vazut al apartenentei lor la trupul mistic al Domnului.
Dupa Botez, preotul împartaseste cu Sfintele Taine pe noul botezat. Astfel, dupa ce pruncul s-a curatit de pacatul stramosesc prin Botez si dupa ce, apoi, a dobândit întarirea Duhului Sfânt prin ungerea cu Sfântul Mir, primeste în cele din urma Sfânta Împartasanie, caci aceasta este sfârsitul si coroana tainelor: prin ea, neofitul se uneste pe deplin cu Hristos, devenind astfel membru adevarat si desavârsit al trupului Sau mistic, adica al Bisericii crestine.
Botezul, Mirungerea si Împartasania sunt deci cele trei taine de capetenie ale încrestinarii. În vechimea crestina, ele erau nedespartite una de alta: catehumenii erau întâi botezati, apoi unsi cu Sfântul Mir si dupa aceea luau parte pentru prima oara la Liturghia credinciosilor, când se si împartaseau. Asa a ramas situatia pâna astazi în toate Bisericile rasaritene (doar ca la noi Botezul se face de cele mai multe ori dupa Liturghie, desi cele trei taine se administreaza în aceeasi ordine ca si odinioara).
În vechime, ziua Botezului, fiind privita ca foarte importanta în viata religioasa, era sarbatorita în fiecare an, ca zi de nastere pentru viata spirituala.

Bibliografie:
Sfânta Scripturã
Ene Braniste. Liturgica generala. Bucure?ti 1993
Indrumãri Misionare. Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 1986
Molitfelnic (Slujba Botezului)