Dumnezeule, intru numele Tau mantuieste-ma si intru puterea Ta ma judeca. Dumnezeule, asculta rugaciunea mea; pleaca urechea Ta la graiurile gurii mele. Ia aminte spre mine si ma asculta, ca m-am mahnit intru ingrijorarea mea si m-am abatut. Inima mea s-a tulburat intru mine si frica mortii a cazut asupra mea. Temere si cutremur au venit peste mine si intunericul m-a acoperit.
Doamne, Dumnezeul mantuirii mele, ziua am strigat si noaptea inaintea Ta. Sa ajunga pana la Tine rugaciunea mea; ca s-a umplut de rele sufletul meu si viata mea de iad s-a apropiat!
Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt! vindeca-ma, ca s-a tulburat foarte sufletul meu. Ostenit-am intru suspinarea mea. In toate noptile imi stropesc patul cu lacrimile mele si in ele imi scald asternutul.
Pentru ce esti mahnit, suflete al meu? si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste spre Dumnezeu si ma voi marturisi Lui, mantuirea fetei mele si Dumnezeul meu.
Domnul este luminarea mea si mantuitorul meu, de cine ma voi teme? Domnul este sprijinitorul vietii mele, de cine ma voi infricosa?
Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea! Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu. Dumnezeu este ajutorul meu si voi nadajdui intru Dansul: Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu.
Amin.